Robert De Niro a reusit inca o data sa ne sensibilieze intr-un rol ce aparent nu pare atat de ofertant.El este tipul de parinte ce cauta sa-si vada copiii realizati, asigurandu-le confortul financiar prin confectionarea de cablu izolator.
Dupa moartea sotiei el incearca sa-si intregeasca familia de sarbatori, dar fara succes.
Vazand cum sta treaba decide sa porneasca intr-o calatorie prin care sa-si viziteze, pe rand, cei patru copii.
Asista astfel la miciunile fiecaruia, pentru ca in final sa descopere ca fiul cel mare a murit in urma unei supradoze, iar despre viata celorlalti nu stie in realitate mai nimic.
Pana la urma un parinte e fericit atunci cand propriul fiu este fericit. Fericirea noastra inseamna automat si fericirea lor. Asta ar trebui sa retinem din film.
A fost p poveste destul de emotionanta, cu multe adevaruri spuse pentru cei ce vor sa le surprinda.
Mi-a placut in mod deosebit scena pranzului de dinaintea furtunii si cea in care fiul cel mic isi suna sora si ii spune ca ar vrea sa petreaca mai mult timp cu tatal, insa e nevoit sa-l trimita mai departe.
De Niro in scenele de inceput si sfarsit, la supermarket, au fost si ele printre cele mai bune.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu